Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, luni, 11 martie 2024, începerea lucrărilor de construcţie a Centrului de Arşi Grav din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, un proiect derulat de minister prin Banca Mondială, cu un buget total de 322.625.700,15 LEI, fără TVA.
“Este cel de-al treilea centru care se realizează în cadrul unui program ambiţios, finanţat de către Banca Mondială, un proiect care în anul 2021 era încheiat, blocat, nefuncţional şi la care am reuşit să găsim înţelegere din partea Băncii Mondiale. Aş vrea să mulţumesc echipei Băncii Mondiale din România pentru sprijinul acordat pentru ca aceste trei proiecte să repornească. Peste 1 miliard de lei pentru trei centre dedicate marilor arşi din România. O să vedeţi în perioada imediat următoare că şi aici, la Târgu Mureş, la fel ca şi la Timişoara, la fel ca şi la Bucureşti, la Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’ se va lucra susţinut, astfel încât aceste trei proiecte să se finalizeze în cursul anului viitor”, a declarat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă
Noua clădire a Centrului de Arşi Grav de la Târgu Mureş va avea 7 niveluri şi va cuprinde 5 paturi pentru pacienţi critici, 10 paturi pentru terapie intermediară şi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă, secţie ATI cu 57 de paturi, 25 de săli de operaţii distribuite pe două etaje.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că pe lângă cele trei centre de arşi grav, în România se construiesc spitale regionale la Iaşi şi Cluj şi vor începe lucrările la Craiova, unde urmează se se semneze contractul, dar se construiesc şi spitale finanţate prin PNRR.