Familiile la început de drum sau părintele care-și crește singur copilul, până în 45 de ani, vor putea împrumuta în programul Family Start până la 150.000 de lei, dublu față de anul trecut. Am ajustat și pragul de venituri pentru familii, până la maximum 6.000 de lei net pentru fiecare membru, respectiv 7.500 de lei net pentru familiile monoparentale.
În cazul Family Start, banii împrumutați cu dobândă plătită 75% de Ministerul Familiei vor putea fi folosiți, printre altele, pentru:
- educația și activitățile extrașcolare ale copiilor,
- achiziția unor mașini second-hand de maximum 5 ani vechime sau autoturisme speciale pentru persoanele cu dizabilități,
- achiziția, construcția sau renovarea unei locuințe,
- dotarea cu panouri fotovoltaice a unei case,
- electrocasnice noi etc.