Guvernul României a aprobat la data de 9 noiembrie 2023 proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după o nouă formulă, mai avantajoasă pentru pensionari.
Noua lege vine să corecteze inechitățile dintre cei care au muncit la fel dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială.
Eliminarea plafonului de 9,4% din PIB, care îngheța pensiile românilor până în 2070, este în mod direct legată de adoptare legii în Parlament până pe data de 20 noiembrie.
În 2024, pensiile vor crește în două etape: la 1 ianuarie cu 13,8% – rata inflației și, ulterior, la 1 septembrie, prin recalcularea pensiilor conform noii legi.
De această dată, NU EXISTĂ UN PROCENT UNIC DE CREȘTERE. Majorările diferă de la caz la caz și depind de istoricul profesional al fiecărui pensionar și de legislația există în momentul ieșirii la pensie. Se vor menține la același nivel sau vor crește mai puțin, doar pensiile care deja sunt mult mai mari față de valoarea care va rezulta din aplicarea noii formule de calcul.
De asemenea, legea oferă garanția că nicio pensie nu va scădea în baza procesului de recalculare, fiind păstrat în plată cuantumul cel mai favorabil.